Romania este pe locul 2 in Europa la reducerea preturilor cazarii la hotel

RomaniaPretul mediu al cazarii la hotel a scazut cu 9,8% in 2010 in Romania. Dintre tarile europene, doar Slovacia si a inregistrat un scadere mai mare, 13,4%/. Pe locul al treilea in aceasta ierarhie se situeaza Cehia, cu 9,5%. Clasamentul a fost extras dintr-un raport al Comisiei Europene de Turism (ETC).

Scaderea este nota generala in toate cele 26 de tari ale caror piete turistice au fost analizate in raportul mentionat. S-a inregistrat mentinerea preturilor in 7 tari, si cresteri in 2: Malta si Germania.

Managerii de hotel din Romania nu anticipeaza noi reduceri de tarife, considerand ca piata a ajuns la un punct minim in 2010.

In acelasi timp cu scaderea preturilor la cazare, gradul de ocupare al hotelurilor a crescut in majoritatea tarilor europene analizate. Acelasi lucru s-a intamplat si in Romania, unde gradul de ocupare a urcat cu peste 8%. Cele mai mari cresteri s-au inregistrat in Estonia (peste 15%), Turcia (peste 12%), si Austria, Rusia si Republica Ceha (peste 10%). Scaderi au fost inregistrate doar in Norvegia, Grecia si Islanda.

Si numarul de sosiri ale turistilor straini au crescut aproape in toata Europa. Doar in Islanda, Croatia si Irlanda s-a consemnat scaderea numarului de sosiri ale turistilor straini.

In ceea ce priveste turistii straini sositi in tara noastra, cea mai mare crestere procentuala a cunoscut-o numarul de turisti japonezi si americani, in timp ce numarul turistilor francezi si rusi care au venit in Romania a fost in scadere. Ca urmare a dezastrelor naturale recente din Japonia, este greu de crezut ca se vor face mai multe rezervari la hotel in acest an de catre turistii japonezi.

La nivel european, se estimeaza ca numarul turistilor ar fi fost mai mare, insa conditiile meteo de la sfarsitul lui 2010 au afcetat cresterea acestui indicator. Se estimeaza ca numarul turistilor straini care vor vizita destinatii europene va creste cu 3 procente in 2011, in timp ce pentru 2012 se preconizeaza o crestere de 4 procente.

Gradul mediu de ocupare al hotelurilor europene a crescut cu 5,5% in 2010.

Turismul de business a crescut in mai

Turismul de businessUn studiu recent al Pegasus Solutions arata ca turismul de business si-a reluat cresterea la nivel global, in luna mai, dupa ce in aprilie calamitatilor naturale si protestelor violente din unele zone au influentat negativ acest sector.

Potrivit studiului companiei, rezervarile la hotel realizate de turisti de afaceri au crescut cu aproape 20% la nivel global in luna mai, iar rezervarile in scopuri turistice au inregistrat o crestere de aproape 9%.

In Europa, rezervarile hoteliere in scopuri de afaceri au crescut cu 24% in mai anul acesta fata de aceeasi perioada a anului trecut iar veniturile nete din rezervarile facute de turistii de afaceri au crescut in ultimele 12 luni cu peste 30% in Europa. Cresterile sunt datorate atat numarului mai mare de rezervari, cat si a tarifelor majorate.

Cea mai mare crestere a numarului de rezervari la hotel din partea turistilor de afaceri a fost inregistrata in America de Sud, unde s-a inregistrat un formidabil 40% in ultimele 12 luni. In America de Nord s-a inregistrat o crestere de aproximativ 17%. De asemenea, potrivit studiului perspective turistice pentru aceasta vara sunt pozitive, compania asteptandu-se sa se mentina cresterile de doua cifre fata de anul trecut pentru turismul de afaceri.

Astfel, estimarile arata ca atat numarul de rezervari cat si tarifele hotelurilor vor contina sa creasca intr-un ritm constant, mai ales ca bugetele pentru calatoriile de afaceri sunt in crestere in acest an. 41% din companiile respondente unui studiu efectuat de CFO Research si American Express se vor avea bugete mai mari pentru acest tip de turism, 23% vor sa isi mentina bugetul de cheltuieli, iar 36% vor sa il scada.

Si oficialii Asociatiei Internationale a Transportatorilor Aerieni (IATA) au spus ca turismul de business creste intr-un ritm mai sustinut decat cel de placere, un semn al revigorarii economice.

Hotelurile vor fi deschise pe toata perioada sezonului estival

HotelurileManagerii de hotel de pe litoral sunt obligati sa mentina deschise unitatile de cazare pe intreaga perioada a sezonului estival, respectiv 1 mai – 1 octombrie, si sa reabiliteze structurile astfel incat sa asigure “un peisaj optim, atragator, care sa incante si atraga turistii pe litoral”, prevede noua lege a turismului. Astfel, hotelierii de pe litoral sunt obligati sa le tina deschise intr-un interval mai mare decat cele trei luni de vara, ceea ce inseamna ca vor fi nevoiti sa gaseasca solutii pentru a atrage clienti si in perioadele din extrasezon. Una din metode presupune rezervari la hotel la tarife mai mici.

Proiectul noii a legii turismului a fost aprobat in sedinta din 27 martie a Guvernului si a fost transmis Parlamentului spre dezbatere si adoptare in regim de urgenta. Initiatorul acestui proiect de lege este chiar Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea.

Un alt aspect vizat de noua lege este cel al instituirii unui sistem propriu de gestiune a informatiilor din domeniu, considerandu-se ca datele transmise prin Institutul National de Statistica nu sunt “deloc relevante”.

Cea mai dura masura prevazuta in noua lege a turismului vizeaza pe cei care au cumparat hoteluri doar din ratiuni imobiliare si le-au lasat nemodernizate. Prevederile legale vor reglementa faptul ca acestia vor fi expropriati, iar hotelurile lor vor fi scoase la vanzare in vederea revenirii lor in circuitul.

Astfel, speculatorii „vor fi obligati sa vanda celor interesati la modul serios de turism sau sa-si schimbe atitudinea si sa aloce chiar ei bani pentru modernizare”, a declarat ministrul Turismului, Elena Udrea, initiatorul acestor masuri. „Acum se vor separa speculatorii de investitorii adevarati, se va vedea cine vrea sa faca turism si cine specula imobiliara”, a declarat Elena Udrea.

Din punctul de vedere al jucatorilor din domeniul turismului litoral, aceasta lege nu este un motiv de bucurie, dar din punctul de vedere al turistului si al turismului in zona ar putea fi un lucru benefic. Principala urmare in acest sens este in primul rand extinderea reala a sezonului turistic, si faptul ca i se ofera turistului posibilitatea sa descopere atractii turistice noi.

Days Inn deschide primul hotel din Romania

Trend HospitalityLucian Marinescu, senior associate al Trend Hospitality, a declarat recent ca primul hotel din Romania sub brandul Days Inn ar putea fi deschis la finalul acestui an in Sibiu. Trend Hospitality este firma care reprezinta pe plan local lantul hotelier Wyndham, detinatorul acest brand, alaturi de alte marci cum ar fi Ramada, Howard Johnson.

Hotelul din Sibiu va avea 125 de camere. Alte detalii ale acestui proiect nu au fost facute publice de catre oficialii Trend Hospitality care au anuntat inca din 2009 ca intentioneaza sa aduca brandul Days Inn pe piata locala.

Hilton, concurent de traditie pentru grupul Wyndham a programat in acest an inaugurarea a 3 hoteluri DoubleTree amplasate in Bucuresti, Oradea si Ploiesti.

Primul hotel sub brandul DoubleTree by Hilton din Romania a fost deschis in septembrie 2010 in Bucuresti.

Hilton Hotels & Resorts este un lant international de unitati de cazare infiintat de Conrad Hilton si detinut in prezent de Hilton Worldwide. Sub brandurile companiei sunt adunate peste 3300 de hoteluri in 77 de tari ale lumii. Dintre branduri amintim Waldorf Astoria Hotels & Resorts, Conrad Hotels & Resorts, Doubletree, Embassy Suites Hotels, Hilton Garden Inn, Hampton Inn & Suites.

Rezervari la hotelurile din reteaua Hilton se pot face direct pe siteurile companiei si uniatilor respective sau prin agentiile de turism ce opereaza pe piata interna si internationala.

Wyndham este cea mai mare companie hoteliera din lume; 7.150 de hoteluri si 605.700 fiind adunate sub brandurile sale (Wyndham, Ramada, Days Inn, Wingate si altele). Toate hotelurile (cu cateva exceptii Wyndham si Ramada) sunt detinute si operate independent.

Din portofoliul Wyndham Hotel Group fac parte brandurile Baymont In & Suites, Days Inn, Hawthorn Suites, Howard Johnson, Knights Inn, Microtel, Ramada, Super 8 Motels, Travelodge, Wingate Inn, Wyndham Hotels & Resorts, Wyndham Grand Collection.

Chinezii influenteaza turismul mondial

China - TurismChina este una din tarile cu cea mai mare dezvoltare economica din perioada actuala. Cresterea economica inregistrata anul trecut de China a fost de 10,3%, una dintre cele mai mari din lume. De aceea, companiile aeriene si operatorii turistici vor cat mai repede sa isi extinda afacerile in aceasta tara.

Destinatii de vacanta precum Dubai, Africa de Sud, Milano, Atena si Hawaii sau Honolulu, toate cu plecare din Beijing sau din celelalte orase ale Chinei sunt acum in ofertele liniilor aeriene din lume.

In 2010, 57 de milioane de platitori de bilete de avion s-au inregistrat pentru zborurile cu plecare din China, iar pentru 2011 se estimeaza ca numarul acestora va depasi 65 de milioane, potrivit unui raport realizat de Institutul de Cercetari pentru Turism Extern din China.

La randul ei, Organizatia Mondiala a Turismului din cadrul ONU estimeaza ca, pana in 2020, numarul plecarilor externe va ajunge la 100 de milioane.

Companii aeriene precum Air Mauritius si South African Airlines vor inaugura curse directe catre si dinspre Beijing si Shanghai chiar din iulie.

China Eastern Airlines a oferit, in premiera, curse charter catre Hawaii cu pleacre din China, si asteapta aprobarea pentru curse regulate catre Honolulu.

Air China a anuntat ca va lansa zboruri directe Beijing-Atena incepand din mai si Beijing-Milano incepand cu luna iunie.

Acum, hotelierii din intreaga lume iau masuri pentru a fi pe placul chinezilor, care incep sa calatoreasca din ce in ce mai mult. Hotelul Burj Al Arab din Dubai are in cadrul personalului mai multe persoane care vorbitoare de limba chineza, are feluri de mancare din China in meniu si au tiparit brosuri in aceasta limba. Aproximativ 80% din clientii hotelului au fost chinezi in timpul vacantei de Revelion, au declarat reprezentantii Jumeirah Group, operatorul Burj Al Arab.

Operatorii din turism fac si ei tot posibilul sa se promoveze cat mai mult in randul chinezilor.

China - Turism

Crestere in turism in luna ianuarie

Numarul de rezervari la hotel si de sosiri si innoptari in hoteluri sau structuri turistice cu functiuni de cazare au crescut in ianuarie, fata de aceeasi luna a anului trecut, cu 13,4% (sosiri), respectiv 11,5% (innoptari), a anuntat la inceputul lunii martie Institutul National de Statistica (INS).

“Sosirile inregistrate in structurile de primire turistica in luna ianuarie 2011 au insumat 349,8 mii, in crestere cu 13,4% fata de cele din luna ianuarie 2010. Sosirile turistilor romani in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare au reprezentat in ianuarie 78,6% din numarul total de sosiri, in timp ce turistii straini au reprezentat 21,4% din numarul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din luna ianuarie 2010″, se arata in comunicatul INS.

Sosirile in hoteluri in luna ianuarie 2011 reprezinta 75,3% din totalul sosirilor in unitatile de primire turistica cu functiuni de cazare. Fata de ianuarie 2010, sosirile in hoteluri in luna ianuarie 2011 sunt in crestere cu 13,2%.

“Innoptarile inregistrate in structurile de primire turistica in luna ianuarie 2011 au insumat 701,3 mii, in crestere cu 11,5% fata de cele din luna ianuarie 2010. Innoptarile turistilor romani in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare au reprezentat in luna ianuarie 2011 77,5% din numarul total de innoptari, in timp ce innoptarile turistilor straini au reprezentat 22,5%”, se arata in comunicat.

Din punct de vedere al utilizarii nete a locurilor de cazare, acest parametru a fost in crestere cu 1,2 % fata de luna ianuarie 2010, cu indici mai mari de utilizare inregistrati la hoteluri (19%) si la vile turistice (14,8%).

Numarul sosirilor vizitatorilor straini in Romania, inregistrate la punctele de frontiera a fost in scadere cu 0,6% fata de luna ianuarie 2010. Cele mai multe sosiri s-au inregistrat din Ungaria (37,7%), Bulgaria (22,6%), Italia (8,5%), Germania (7,1%), Polonia (3,9%) si Austria (3,7%). Numarul plecarilor romanilor in strainatate, inregistrate la punctele de frontiera a fost in scadere cu 8,6% fata de luna ianuarie 2010.

Hotelul Tulip Inn Sunny Hill Cluj scos la vanzare

Hotelul de patru stele Tulip Inn Sunny Hill din Cluj, a fost scos la vanzare cu 6,5 milioane de euro, plus TVA. Proprietarul unitatii de cazare este omul de afaceri Eugen Tusa, care a declarat ca vrea se va concentra pe cealalta afacere a sa, respectiv transportul de marfa.

Hotelul Tulip Inn Sunny Hill Cluj

Hotelul face parte din lantul Golden Tulip in anul 2007, are 50 de camere dotate cu aer conditionat, acces gratuit la internet, patru sali de conferinta, sali de fitness si restaurant cu terasa.

Este considerat un hotel de business.

Salile de conferinta au diferite capacitati astfel: sala Cosbuc – maxim 150 persoane, sala Eminescu – maxim 80 persoane, sala Creanga – maxim 30 persoane, sala Blaga – maxim 20 persoane.

Hotelul a fost inaugurat in decembrie 2006, in urma unei investitii de circa 5 milioane de euro.

“Vreau sa vand hotelul pentru ca mai avem o alta afacere si vrem sa ne concentram asupra ei. Este vorba de o firma de transport rutier de marfa”, a declarat Eugen Tusa.

In ultimele trei luni hotelul a avut un grad de ocupare mediu de 70%: in martie 60%, in aprilie – 50%, iar in mai circa 80% din numarul total de camere au fost ocupate.

Hotelul dispune si de un teren cu o suprafata de 5.000 de metri patrati, si de o parcare de 3.600 de metri patrati.

Hotelul se afla la marginea orasului Cluj Napoca, la numai 2 kilometri de Soseaua Europeana Cluj-Turda, si la aproximativ 10 minute cu masina de centrul orasului.

Pretul camereler variaza intre 52 de euro pentru o camera single standard si 115 euro pentru un apartament de lux. Preturile includ mic dejun, TVA si taxa hoteliera. Micul dejun este servit in fiecare dimineata in cadrul restaurantului rustic Vila Tusa. Rezervare la hotel se poate face pe site-ul hotelului sau la agentiile de turism din Romania.

Golden Tulip, firma olandeza de franciza din care face parte si hotelul clujean, include peste 260 de hoteluri in 37 de tari, majoritatea situate in centre urbane din Europa, Orientul Mijlociu si Africa.

Banyan Tree si Okura celebreaza al cincilea an de parteneriat

Banyan Tree Hotels & Resorts si Okura Hotels & Resorts au marcat al cincilea an de parteneriat de succes printr-un eveniment tinut la 20 ianuarie in hotelul Fullerton din Singapore unde ambele companii hoteliere si-au prezentat intentiile. Celebrarea s-a bucurat de o asistenta formata din sute de clienti si parteneri din Singapore.

Banyan Tree Hotel

Din 2006, Banyan Tree si Okura s-au aliat pentru a-si extinde brandul in lume, aceast parteneriat aducand beneficii clientilor ambelor companii. Comentand despre parteneriat, Arthur Kiong, director al Banyan Tree Hotels & Resorts a spus “oaspetii nostrii se bucura de sofisticata mentalitate japoneza despre cazare a Okura care presupune atentie la detalii pentru a crea cel mai bun spatiu, dar si de sanctuarul simturilor propus de Banyan Tree”.

In 2011, se asteapta ca parteneriatul dintre Banyan Tree si Okura sa capete profunzime prin deschiderea statiunii Galaxy Macau, care va cuprinde atat un hotel Banyan Tree, cat si unul Okura. Banyan Tree va avea 246 de apartamente ce vor fi cele mai mari din Asia, cel mai mic dintre acestea avand 100 de matri patrati. Fiecare apartament va dispune de o piscina privata pentru relaxare ( primul hotel din Macau care va oferi acest lucru). In 1994, Banyan Tree a fost prima companie hoteliera care oferea pentru vilele sale piscine private; acum acest concept s-a extins si la camerele de hoteluri situate in inima oraselor.

Banyan Tree Macau va fi de asemenea singura unitate de cazare din lume ce va dispune de 10 vile complete cu gradina si piscina privata. Centrul spa are in componenta 21 de camere de tratament si va fi cel mai mare din centrele grupului; el va deservi intergul complex Galaxy Macau, adica mai mult de 2000 de camere.

In 2011 Banyan Tree isi va continua planurile de expansiune rapida in regiune. Grupul va opera primul centru spa in Singapore, primul Banyan Tree Riverside in Shanghai, si Angsana Hangzhou si Angsana Balaclava in Mauritius.

X