Semne care anunta o experienta neplacuta la cazare

Hoteluri ieftineExista si hoteluri ieftine care nu fac rabat de la calitate. In cazul in care s-a beneficiat de o oferta last minute, precautia trebuie sa fie dubla. Low cost nu trebuie sa insemne lipsa de confort si igiena.

Echipamentul de la receptie este invechit

Computerul de la receptie pare sa fi aparut in 1955? Sau, si mai rau, nu exista niciun fel de computer? Asta indica faptul ca si serviciile vor fi la fel de demodate. Daca receptionerul scrie numarul cardului pe o bucata de hartie in loc sa-l treaca printr-un POS, locul este de evitat, clar.

Holul arata dezastruos

Holul este cel care reprezinta un soi de carte de vizita. Daca tapetul este murdar, zugraveala ingalbenita, mobilierul de trei generatii, este clar ca sederea nu va fi una placuta si este preferabil sa se caute alt hotel.

Prosoapele sunt in stare deplorabila

Prosoapele sunt un semn extreme de graitor. Daca sunt prea aspre sau prea subtiri, arata dincolo de orice indoiala ca au fost folosite un timp indelungat si n-au mai fost inlocuite atunci cand ar fi fost cazul.

Numarul insuficient de angajati

Daca la intrarea intr-un hotel, turistii observa un singur angajat la receptie si patru oameni la coada, iar la o privire aruncata in jur, nu pare sa apara nimeni altcineva, este mai bine sa evite acel loc. Managementul hotelului pare sa fi renuntat la oferirea de servicii rapide, prompte. Nu ar vrea nimeni sa-si imagineze cat ar dura remedierea unei probleme aparute, de pilda, la instalatia sanitara.

Modul in care arata baia

O verificare rapida a baii (sa fie echipata cu tot ce trebuie, prosoape, produse de igiena, sa fie curata si sa miroasa placut) va scuti clientii de neplaceri viitoare. Daca acestia observa urme de sapun sau pasta de dinti, sa paraseasca imediat incinta.

Hotel de 5 stele la Targu Mures

La sfarsitul lunii martie se va deschide, la Targu Mures, primul hotel de stele din localitate. Se numeste Plaza, va avea 80 de camere clasificate la 4 si 5 stele, iar investitia s-a ridicat la peste 7 milioane de euro, a declarat Dacian Vlas, director si unul dintre proprietarii unitatii turistice.

Targu Mures - Hotel Plaza

La sfarsitul anului 2009, firma Voiajor SRL, detinuta de familia Vlas, a achizitionat hotelul Transilvania din Targu Mures de la Josef Goschy, proprietarul lantului Unita Turism, pentru circa 1,7 milioane de euro, cladire ce a fost supusa renovarii, in urma careia a aparut hotelul Plaza. Noua cladire are doua corpuri, unul cu 50 de camere clasificate la 4 stele, iar celalalt cu 30 de camere de 5 stele. Proprietarii spun ca fiecare camera din noul hotel este diferita de celelalte ca forma, culoare si mobilier.

“Am investit in achizitia si modernizarea hotelului circa 7 milioane de euro. Banii au provenit din vanzarea cu cativa ani in urma a unui teren de 6 hectare, situat la iesirea din Targu Mures spre Bucuresti, cu 14 milioane de euro”, a spus Dacian Vlas.

Hotelul este dotat si cu un centru spa, restaurante si patru sali de conferinte, care pot gazdui evenimente la care pot participa aproape 400 de persoane.

“Spre uimirea mea, de trei saptamani, de cand am lansat informatia ca se deschide hotelul, am inceput deja sa facem rezervari si am avut mai multe solicitari pentru patru stele decat pentru cinci stele”, a mai spus Dacian Vlas.

Firma Voiajor SRL mai are in proiect deschiderea de trei noi hoteluri in Bucuresti, Cluj si Constanta.

“Suntem in discutii avansate pentru achizitia de hoteluri vechi, pe care sa le renovam. Am gasit deja in Cluj si in Mamaia si suntem aproape de semnarea actelor. Şi la Bucuresti suntem in discutii pentru un hotel care nu este deschis inca, este construit in proportie de 60%, dar proprietarul nu mai are bani sa-l termine”, a spus Vlas.

Familia Vlas detine doua hoteluri de trei stele in Targu Mures. Hotelul Business are 52 de camere, iar hotelul Ciao are 34 de camere.

Rezervari la hotel pentru aceste unitati de turism se pot face direct pe site-ul lor sau la agentiile de turism partenere.

Complexul Westin inaugureaza un hotel in Las Vegas

Grupul Starwood Hotels&Resort a anuntat lansarea hotelelul Westin in Lake Las Vegas, dupa renovare. Complexul Westin Lake Las Vesag Resort&Spa este al doilea hotel din Las Vegas,care se va evidentia printr-un centru de relaxare si infrumusetare mult mai dezvoltat. Westin Las Vegas va avea un numar de 493 de camere, apartamente de lux, sali de intalniri si piscine exterioare. Renovarea complexului hotelier a costat 4 milioane de dolari, care a inclus si restaurarea unor apartamente exclusiviste.

Complexul Westin

Westin Las Vegas ofera vizibilitate maxima la peisaje tuturor clientilor, indiferent de rezervarea hoteliera pe care o au, acces la plajele cu nisipuri albe si la multe sporturi acvatice. Hotelul cuprinde doua restaurante, dintre care Marssa, cu specific japonez, coordonat de maestru Osama Fujita si restautantul marocan Arabesque Lounge.

Reprezentantii hotelului Westin au declarat ca se asteapta la un numar mare de turisti in vara 2012, mai ales ca localizarea hotelului este la 15 minute de zona de cazinouri si la doar 5 minute de terenurile de golf de la clubul SouthShore. In plus, complexul hotelier proaspat renovat ofera facilitati pentru organizarea de evenimente precum intalniri, gale de caritate si chiar nunti, in spatii ce cumuleaza peste 8700 de metrii patrati. Salile sunt dotate cu cea mai noua tehnologie video si sonorizare incorporata.

Odata cu relansarea Westin, clientii au oportunitatea sa isi rezerve singuri, online, camerele de hotel, in functie de preferinte, pentru ca experienta in Las Vegas sa fie una cat mai placuta.

Serviciile din hotel vor fi asigurate de cele mai cunoscute companii din domeniul ospitalitatii, precum SuperFoodsRX, pentru stabilirea meniurilor, WestinWORKOUT si Robe and White Tea Aloe pentru aprovizionarile de produse de igiena.

Westin Hotels&Resort este parte a grupului Starwoods, care, lansat in anul 1999 ofera clientilor facilitati la cazare pe proprietati luxoase si acces la terenuri de golf.

Turismul intern este in scadere

Turismul internAsociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) preconizeaza un sezon 2011 mai slab decat cel din anul trecut pentru litoralul romanesc. Conform datelor adunate, pana cum se inregistreaza deja o scadere de 20% a numarului de turisti.

“Am simtit tendinta de crestere pe extern si scadere pe intern inca de la targul de turism din martie, cand 70% din vanzari au fost pentru vacante in strainatate. Pentru litoral, in mai, scaderea a fost de circa 50%, iar in iunie a inceput sa isi mai revina, fiind cu circa 20% sub nivelul din 2010”, a declarat Corina Martin, presedinta ANAT.

Romanii care au iesit din criza au preferat sa faca rezervari la hotel sau sa-si cumpere pachete turistice peste hotare, sunt de parere reprezentantii ANAT comentand scaderea inregistrata pe litoral. Oficialii ANAT considera ca nu neaparat preturile mai mari pentru cazarea la hotel din Romania ii fac sa aleaga destinatii externe, cat infrastructura proasta si lipsa promovarii. “Nu doar pretul este un criteriu. Un exemplu este Mamaia, statiune scumpa, dar care se umple prima si este tot timpul verii aproape plin totul acolo”, mai spune Corina Martin. “Decat sa faca 20 de ore cu trenul din Cluj pana in Constanta, prefera sa ia un charter pentru o destinatie externa, unde ajung intr-o ora”, explica Martin.

Cel mai recent studiu al Insitutului Roman pentru evaluare si Statistica (IRES) arata ca 74% dintre romani nu vor pleca in vacanta anul acesta, fata de 71% anul trecut. Deasemenea, bugetele de vacanta sunt pentru un sfert din romani mai mici decat cele din 2010. Peste 50% dintre respondenti au cheltuit in 2010 pana la 2000 de lei pentru vacanta, iat 7% au avut un buget de peste 6.000 de lei.

Intre optiunile de vacanta, marea a fost aleasa de catre 39% dintre respondenti. A doua optiune ca preferinta este muntele, unde vor merge 31% dintre romani. Urmatorul segment este format din cei care in acest an si-au propus sa viziteze un oras.

Sarbatori de Paste in Grecia si Bulgaria

Sarbatori de PasteRecent, Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism a anuntat ca tarifele pachetelor turistice interne pentru sarbatorile de Paste raman neschimbate fata de anul trecut. Peste hotare lucrurile stau altfel. Astfel, pretrurile au scazut cu 5-10% in cazul Greciei si Bulgariei, in timp ce in Turcia ele cresc cu 10 procente.

“Preturile pachetelor interne de Paste si de 1 Mai de anul acesta vor fi aproximativ ca cele de anul trecut sau usor mai scazute, dar nu trebuie sa uitam ca 2009 a fost an de criza si, oricum, ofertele au tinut cont de aceasta circumstanta”, a declarat Corina Martin, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism.

Un pachet de patru zile si trei nopti de Paste in insula Santorini din Grecia, la un hotel de 3 stele, costa de la 42 de euro pe zi pentru un loc in camera dubla. Transportul nu este inclus in acest pret, mai mentioneaza oficialul ANAT.

Tot pentru perioada sarbatorilor de Paste, in statiunea Elena Paralia Katerini un pachet la un hotel de 3 stele, incluzand trei nopti de cazare, costa 60 de euro pentru o camera dubla, cu mic dejun inclus si transport cu autocarul.

Pentru cei care vor sa petreaca Pastele in Bulgaria, exista oferte care pleaca de la 67 de euro de persoana, in perioada 22-25 aprilie. Agentia Sea Line Travel propune o astfel de oferta pentru statiunea Balcic de pe malul Marii Negre, si include transport cu autocarul si cazare trei nopti la hotel.

Pentru aceeasi perioada, se poate opta pentru statiunea Nessebar din oferta agentiei Aristrocrat Travel, la un pret de 25 de euro/persoana, fara mic dejun, la un hotel de 3 stele. In pret nu este inclus transportul.

Pentru aceeasi perioada, un pachet la Nisipurile de Aur, la hotel de 3 stele si trei nopti de cazare costa 20 de euro, fara masa si transport, si 54 de euro cu toate mesele incluse.

Rezervari la hotel pentru unitatile de cazare din Bulgaria se pot face la aproape tpate agentiile de turism din Romania, iar transportul se poate face cu masina personala.

Turismul din Delta Dunarii este in crestere

Turismul din Delta Dunarii este intr-o revenire spectaculoasa, dupa doi ani de criza. In luna iunie a acestui an numarul turistilor care au petrecut vacanta in Delta a crescut cu 30 la suta comparativ cu anul trecut, a declarat Daniel Ilusca, presedintele Asociatiei Patronatului in Turism din Delta Dunari. „Bazele turistice din Delta au contracte ferme de cazare pentru lunile urmatoare care asigura ocuparea tuturor capacitatilor. Astfel, vom ajunge la nivelul atins in 2008, care a fost cel mai bun an din ultimul deceniu pentru turismul din Delta Dunarii”, a spus acesta.

Turismul din Delta Dunarii

Una dintre cauzele pentru care rezervarile la hoteluri si pensiuni din Delta au crescut in aceasta vara sunt conflictele sociale din nordul Africii ce a determinat multi turisti europeni sa se reorienteze pentru alte destinatii.

Ilusca a adaugat ca „cele mai multe contracte pentru petrecerea vacantelor in Delta s-au realizat cu marile agentii de turism care si-au orientat turistii din Egipt si Tunisia spre Delta, din cauza revoltelor din ultimele luni din aceste tari, care au creat neincredere turistilor. Si o parte din turistii care isi programasera vacanta in Grecia au renuntat la aceasta destinatie si au optat sa vina in acest an in Delta”.

Delta Dunarii este vizitata pentru peisajul salbatic, statutul de rezervatie ecologica si preturile mici comparativ cu alte zone.

Una dintre cele ma interesante oferte din acest sezon se refera la cazarea intr-un hotel plutitor, una din cele mai inedite unitati de cazare din turismul romanesc Principalul avantaj al unei astfel de oferte este faptul ca turistul se poate deplasa in fiecare zi a vacantei in alta zona din Delta.

Pretul unui sejur poate scadea pana la 300 de lei in regim all inclusiv si include mesele, croziere pe Delta si posibilitatea inchirierii de ambarcatiuni pentru pescuit.

Traseul unui astfel de sejur incepe intotdeauna din Tulcea si se termina in Tulcea, iar meniul servit pe hotelul plutitor contine in proportie de 70% preparate din peste, lucru perfect acceptat si asteptat in Delta.

Hotelul plutitor dispune inclusiv de o discoteca si chiar o miniplaja.

X